Convenţia noastrã, bãrbate

Vise

Alături de tine m-am cufundat în lumea viselor, dar realitatea mea era mai frumoasă ca visele în sine, așa că am decis să stau trează și să îți aud respirația, să îți simt pulsul și să iți deslușesc conturul feței în întunericul nopții.  Mi-ai alergat nebun prin gânduri, în toată splendoarea ta. Aveam lacrimi de fericire în ochi și uneori îmi era greu să cred că sunt acolo, atunci, cu tine în dreapta mea. Eternitatea nu ar putea să fie mai maiestoasă decât acel moment din timp, desprins parcă dintr-un roman de dragoste în care autorul se refugiază mereu.

Îmi era și teamă să clipesc, să nu îți perturb pacea pe care o aveai afișată pe chip, acea liniște mormântală care te asemană cu un Sfinx  la asființit. Cele 150 de bătai pe minut pe care inima mea le genera m-au adus mai aproape de deznodamant: aș fi putut să mor chiar acolo, lângă tine, și aș fi fost fericită. Aș fi fost atât de fericită știind că viața mi-a mai dat o șansă, că pot să simt din nou, că vibrațiile și-au croit din nou calea înspre mine. Fiecare gura de aer pe care o luam era o caramidă în plus, fiecare secundă era o alta realitate și totul gravita în jurul tău. Universul era renăscut și o nouă lumină îmi invada intimitatea: ochii tăi, ce-i port de la-nceput cu mine.

De unde ai născut nerabdarea cu care mi-ai sădit zilele? De ce nu mai am stare până nu te am în fața mea și te privesc mut, pierdut, feciorește? Cu ce cârlig mă tragi înspre tine și mă ții legată? Dă-mi drumul,nu e nevoie, promit să fiu acea alifie pe care o cauți de ani, să-ți stau lipită de piept și să nu mă desprind nicicând, să-ți intru în toate orificiile și să te învălui cu simțire. Cu iubire…Taie-mi, te rog, catușele cu care m-ai legat, eram oricum aici, demult, și stau din propria inițiativă. Da-ți drumul viselor, le știu dinainte, dar vreau să le aud…de la tine!

Te-am privit îmbujorată și fascinată secundă de secundă, ți-am studiat toată anatomia, centimentru de centimetru, o capodoperă cladită din carne și oase, ornată cu un suflet ce îl știu. Îl cunosc, îl simt cum transcede prin mine, cum se împletește cu al meu și împreună ating alte culmi.

În zorii zilei am ațipit epuizată, cu o dulceață în suflet pe care nu o puteam descrie, eram o pasăre ce zboară liberă spre infinit.

Când dimineața m-a găsit cuibărită în propriile mele vise, erai la capătul patului și te uitai subtil la mine, cu bătăi de gene timide și un zâmbet larg, halucinant. Cuvintele mi-au fost înghițe și tot ce puteam să fac era să privesc icoana ce-mi stătea monumentală în față. Tăcerea dintre noi e cea mai frumoasă simfonie pe care am ascultat-o vreodată, perfectă pana la ultimul detaliu.

Mi-am luat inima, am prins-o de-o toartă, mi-am pus-o mândră în piept și am plecat pe fugă, lăsând în urmă o dâră de mister și întrebări nepuse. Am fost o briză ce a adiat în noapte, te-am mângâiat cu șoapte și imagini și …Vise!

Vise, vise…din eter desprinse!