Intamplare placuta si distractiva pe care am trait-o ieri. Dar din pricina programului putin deocheat pe care il am, nu am reusit sa astern ideile pe care le aveam atunci, asa ca here it goes.
Fiind invitata la o festivitate la ISE , la o prietena, ma indrept vertiginos spre piata sa ma inarmez cu un buchet de flori dupa placul inimii pe care sa il inmanez fericitei absolvente.
In drumul meu dau peste o profesoara din generala, dna. Covaci – profesoara de franceza- cu care obisnuiam sa stau de povesti mai mult de cate ori ne intalneam prin zona. Nefacand exceptie de la regula, ne-am intins la taclale, nefiind niciuna dintre noi presate de timp. Afara era cald, soarele era inaltat mai multe sulite pe cer, dansa era pensionara de ceva vreme si aveam toate coordonatele unei discutii lungi si placute. Initial mi s-a parut ca nu reactioneaza ca de obicei, dar mi-am zis ca a trecut ceva timp de cand ne-am vazut ultima data si e ceva firesc sa se schimbe omul.
M-a complimentat, mi-a zis ca m-am schimbat, ca ce bine arat, am povestit despre generala, despre profesori, fiicele dansei, experienta mea din state si a fiicei mai mici etc. Dupa vreo 25 de minute cade pe ganduri, isi duce mana dreapta spre tampla si dupa cateva secunde de gandire profunda zice:
- Dar fata aceea care statea langa piata, aici la Flora…Cum o cheama?!?!… Tiberia!!!! [reactioneaza ca si cand ar fi descoperit America]… S-a maritat???
Incep sa rad infundat, dar nu reusesc sa ma abtin. Rad in hohote, imi arat ambele maini si zic:
- Nu, doamna profesoara, nu s-a maritat! 
I se lumineaza fata, zambeste, isi cere scuze ca nu m-a recunoscut, ma imbratiseaza si completeaza:
- Da… acum te vad in banca! [inchizand ochii si indreptandu-se spre alte sfere]
Interesant cum lumea tinde mereu sa imi tina minte numele si abia apoi fizionomia. Dar am disculpat-o, dand vina pe breton – element nou in look-ul meu.
Sunt demna de re-cunoscut?
