De vreo două săptămâni sunt fericita posesoare a unui motanel crizat si demonizat, căruia m-am oferit a-i oferi adăpost, dragoste și atenție, toate necondiționat. Interesant cum în viețile noastre apar anumite elemente care tind să ne ajute, să compenseze deficiențele pe care le dobâdim în timp, să completeze pierderile suferite. Pisu a sosit, din păcate, cu un an mai târziu!
Mi-ar fi plăcut să îl am alături acum un an, să îl pot mângâia și îmbăia zilnic, să mă muște cu drag atunci când mă vede mai supărată, să mă zgârie țanțos înainte de a merge la birou (ca lumea să poată să se minuneze de ce am mâinile unei copile de 10 ani care a petrecut vacanța la bunici). Dar vorba aceea: mai bine mai târziu decât niciodată! Îl am acum, asta contează, am pe cine să cert atunci când simt nevoia, am pe cine să răsfaț când dragostea-mi dă pe dinafară, am pe cine hrăni din propria-mi porție în încercarea de a diminua porțiile care ajung în stomac.
Încerc un rebound…Mi-e dor de chestii pe care le-am avut și nu le mai am, cum ar fi un motan acum 10 ani, Misu. Misu nu era ca Pisu, Misu nu mă mușca în încercarea de a-mi atrage atenția, nu mă zgâria din greșeală atunci când pedala cu picioarele ațintite în sus pe mâna mea, nu trebuia ținut noaptea pe balcon, dormea cu mine în pat. Concluzia ar suna în felul următor: să nu încerci niciodată să recreezi momente din trecut, riști să fii dezamăgit. Nu compara elemente care fac parte din aceeași categorie, pentru ca implicit nu sunt identice și nu au cum să producă aceleași rezultate. Ia-le pe toate așa cum vin… Un pisic alb-negru nu va putea fi niciodată unul gri-tigrat!
Cu toate că Pisu nu e Misu… e un suflețel blănos care îmi încalzește serile și diminețile, mă face să văd lucrurile într-o nuanță optimistă și mai ales am pe cine certa că Pământul nu se învârte invers, că sunt fată, nu băiat, că gândesc prea mult….
Surprins intr-un moment fără demoni
La atac!!!!
Pisu timidul
nu ii place televizorul
