Pentru a-ți putea procura hrană, ai nevoie de abilități deosebite, nu e atât de simplu pe cât v-ați imaginat. În primul rând ai nevoie de cap, apoi de coordonare și nu în ultimul rând…de bani!!!
Fata cu capul în traistă- adică eu, s-a apucat de ieri de o cură de detoxifiere cu struguri, în ton cu primăvara de afară. Se zice că primăvara e momentul oportun pentru astfel de inițiative, deoarece îți purifici organismul, elimini efectele anotimpului rece și îl pregătești pentru sezoanele următoare. Simplu, nu? Așa că fata s-a înarmat cu ambiție și determinare, doar că a uitat să își ducă struguri la birou, dar s-a gândit că nu e nici o tragedie, ori stă mai puțin, ori își caută struguri.
Când de apuci de o astfel de cură trebuie să ții cont de niște aspecte care nu trebuie deloc neglijate:
- nu a atât de ușor de ținut pe cât pare
- ai migrene serioase care nu trec cu un simplu nurofen
- te simți amețit și plutitor, ca după câteva pahare de vin, doar că îți lipsește supraevaluarea și impresia că le poți face pe toate
- oricâtă apă ai bea, tot nu ai senzația de sațietate – și lista ar putea continua.
După ce m-am luptat câteva ore cu foamea, după ce am realizat că nu o pot amăgi bând apă, când deja migrena era instalată ca la ea acasă, m-am hotărât: ma duc la magazin și iau ceva de mâncare, de preferat struguri…
Zis și făcut! Îmi iau haina, poșeta, închid biroul…Hopa, dar mare e amețeala atunci când îți lipsesc resursele și organismul e slăbit! Am bâjbâit pe stradă până la cel mai apropiat magazin, am intrat. Ochii îmi licăreau căutând disperați struguri, dar cum nu i-am găsit, am înșfăcat două banane, un iaurt și ceva de băut. Doar gândul că în scurt timp voi pune ceva în gură, era delirant… Ajung la casă, mă conversez cu vânzătoarea în timp ce îmi bag mâna în poșetă după portmoneu. Caut, caut…nimic!!! Imposibil, nu aveam portmoneul la mine, nuuuuuuuu! Mi se părea incredibilă o asemenea realitate crudă. Unde îmi era capul?!?! Dar mai ales, unde îmi era portmoneul?!?! I-am zâmbit vânzătoarei forțat, i-am cerut scuze că nu pot cumpăra papa și am plecat bombănind.
Pe drum mi-am recăpătat simțul umorului și m-am gândit: de ce ai nevoie pentru a face niște cumpăraturi ca la carte?
Simplu: îți pui coada-ntre picioare și pofta-n cui…
E criza, dom’le, e criză! 
P.S. Nu pot să uit fața vânzătoarei în momentul în care am anunțat-o că nu am bani la mine. Cred că îi venea să mă muște de nas:)
Și era să rise chiar azi, dar m-am stăpânit, realizând cu tristețe că e rău să lupți pentru dreptate și adevăr, pentru idealuri și lucruri bune. Alții, mai mari, vor să stai jos și să înghiți mai departe din veninul preparat pentru ei și pentru tine, veninul sistemului, să nu îndrăznești să schimbi ceva în haosul perfect creat cu mult sacrificiu.
