O pagina dedicata pozelor e de bun augur, aveam initiativa asta de ceva vreme, insa ratacindu-ma azi printre niste poze mai vechi (evident de ale mele, nu pun pozele altora), mi-am zis sa uploadez cateva…acum.
Incep cu … soarele
Hoinaream pe photoranger si mi-am regasit o poza facuta in Budapesta in toamna lui 2007, intr-o excursie din cadrul facultatii. Mi-e draga!
Si tot de pe photoranger e si poza urmatoare, pe care nu o mai gasesc nicaieri
. In urma unor probleme cu hardul am pierdut o multitudine de poze , trist…
Anul acesta am ajuns si eu pe Caraiman, o realizare de care sunt foarte mandra, am tras sase ore pe traseu, am injurat in gand de nenumarate ori, insa a meritat efortul. Privelistea a fost desavarsita, se vedea Varful Omu la o “aruncatura de bat”.
Pentru cei care nu am fost inca pe Transfagarasan, vi-l recomand cu toata caldura! Merita!
I just love cats, no news!:) O sa mai apara serii intregi cu pisici, am de unde alege.
In continuare…o sedinta foto din vara lui 2007, cu doi copii dragi si frumosi!
Cum sporturile de iarnă sunt la mare căutare și foarte îndrăgite de toată lumea, m-am gândit că imaginea de mai sus vă v-a încălzi inimile. Am asistat pentru prima dată în viață la un meci de hochei într-o sală din Zell am See, Austria. Oare cât va trebui să mai așteptâm până când se va constui și în Cluj așa ceva????
O poză dragă mie, un urs polar pe un acoperiș, ce poate fi mai drăguț?
O imagine pe care o îndrăgesc enorm, pe care am postat-o de nenumărate ori unde am avut ocazia, ma reprezintă și îmi inspiră vitalitate, dar îmi demonstrează că e posibilă o conviețuire între entități din cele mai diverse domenii/lumi (și la figurat și la propriu)

















tib a zis,
octombrie 1, 2009 la 3:16 am
macar exista numele de tiberia?
Tiberia a zis,
octombrie 1, 2009 la 2:24 pm
Da:), normal ca există!!! Este numele meu și mă reprezintă întrutotul.
tib a zis,
octombrie 2, 2009 la 2:43 am
nici nu stiu ce sa zic sa nu par totaly wierd.
tiberia e genul de nume pe care l-as fi acordat unei prietene imaginare
Tiberia a zis,
octombrie 2, 2009 la 10:09 am
As in a fairy?
Oricum, dacă nu ar fi existat numele asta, mi-ar fi plăcut să îl inventez eu…Totuși inspirația de moment i-o datorez tatălui meu.
În concuzie, este un nume puternic, cu o rezonanță aparte….and it’s mine:)
tib a zis,
octombrie 4, 2009 la 11:39 pm
n-am nici cea mai vaga idee…
ma bucur ca ai atata incredere in numele tau.
deocamdata esti prima tiberia de care dau. vreau sa gasesc 5
Tiberia a zis,
octombrie 5, 2009 la 9:45 am
Deci eu sunt prototipul…:))
Ideea e că e un nume frumos, nu că am neapărat atâta încredere în mine…Sună prea …egoist…
Succes la găsirea celor 5, poate apoi îmi faci și mie cunoştinţă cu ele.
tib a zis,
octombrie 7, 2009 la 3:32 pm
da ar fi tare ne facem un club
tiberiu si tiberiile hmm suna ciudat
Tiberia a zis,
octombrie 7, 2009 la 4:10 pm
alăturarea a doi termeni foarte apropiați ca și construcție tinde să imprime sonor…o ciudățenie
briza a zis,
octombrie 7, 2009 la 9:04 pm
so, Tibi is on a quest, ha?
)
uite ca am ajuns si pe blog-ul tau, Tiberia, nici toti virusii din lume nu m-au putut opri >:) misto pozele, “Apus strapuns” e my fav… 8->
Tiberia a zis,
octombrie 8, 2009 la 9:36 am
mă bucur că ai reușit să dai de mine…
repet: nu știu ce e cu virușii aia, nu sunt eu responsabilă pt ei:D
deci, bine ai venit!
fireflight a zis,
decembrie 31, 2009 la 3:12 pm
Foarte frumoasa pozele, diverse si care exprima multa fericire…:) Voi reveni cu drag aici la tine pe blog.
Tiberia a zis,
februarie 24, 2010 la 6:50 pm
Te astept cu drag….Asa cu vreo doua luni intarziere:D, dar sunt tot aici:)
Tiberia a zis,
iulie 14, 2010 la 5:54 pm
si numele meu este tot Tiberia
incantata
Tiberia a zis,
iulie 14, 2010 la 7:16 pm
wow…..
cam rar se intampla sa cunosc pe cineva cu numele meu …sau poate niciodata:)
incantata, vreau detalii…cine a fost cu ideea numelui, de unde esti etc!