Ostrich position

I have recently come back home, to Romania. To most of the people coming back home would be a blessing, it would mean meet all the loved ones, the relatives, get back to the old style of life and so on.

Well, sorry to break the circle, but for me the return wasn’t a delight, unfortunately. I know that re-adapting is not supposed to be easy, they say it takes time and only after a while you manage to find your place again, to make the changes be something good, to find the good side of the things and embrace the NEW. No one ever told me it would be this hard, I had no clue I would be blown away by everything: the noise, the agitation, the pollution, the crazy traffic, the weird people, the lack of good sense and the – all in all- called WILDNESS. I took all the needed protection measures: I stayed inside, I tried to do something everyday that would stop me from thinking. It did not work, at all! Today for example I just got of for some hours, it took some courage to make up my mind, but I did it in the end, I knew I had to do it. So, in two hours I saw two accidents, I saw people who did not take precaution measures, who got out the car and started yelling and getting angry. Lots of drama, Romanian drama! And God knows we have a lot of  it, people seem to enjoy it day by day and they can’t live without. To me… it is just useless. I have learned a lot of lessons during my staying abroad, I have seen a different system that works best, I met people who had goals and who knew exactly what they want from life.

Here everything is a mess, they all struggle to make a living, but they do not actually know what they are doing, they do not actually try. Sadly, this phenomenon is called laziness! And most of the people suffer from it. They usually blame it on the weather, or…on the system, or on the other people. No one ever knows who’s fault it is if something bad happens!But someone did it, of course! The answer is they do it themselves, but they will never have the strength to agree, to admit it.
Here people can say a lot of things, they usually promise all your ears want to hear, I have to say it can sound pretty promising, but in the end nothing happens. You wait and you wait…and nothing! You only get dissapointed, day by day, hour by hour, you wait for something good to happen, wishing that some of them would get back to their senses. Stop dreaming! Lost cause!

If someone says that they will bring you something tomorrow, something that is rightfully yours, of course, that belongs to you, you will never see it happening. Always remember to ask about the month or the year they are referring to, it might be vital in case you really count on that object.

If a family member promises that they would help you with something you really need help with, also mentioning it will happen tomorrow, don’t buy it. They would probably not even call and the next time you will talk- because you call or you meet randomly,they will say they’ve been so busy that you can’t imagine.

If you are about to do something important, like presenting something and you even have a fixed date… surprise!It won’t happen, they won’t even let you know that things have changed, you will have to figure out that yourself.

If something needs to be said, they won’t say it, if you tell them something, asking them to think logical or to act mature, nothing will happen!

There is no way out since everyone is hiding their heads in the sand, pretending everything is OK. They all love the ostrich position! Do you?!?!

p.s. The rest of the world doesn’t, that’s why they even grow ostrichs in farms:)

Wake up people, the clock is ticking!

Norway…or heaven on Earth

De vreo două săptămâni am avut marea șansă să plec într-o excursie pe meleagurile Norvegiei, țară despre care nu știam prea multe, recunosc. De fapt, ce vorbesc?!?! Nu prea aveam legătură cu Scandinavia, mi se părea mereu atât de îndepărtată, cumva desprinsă din poveștile cu troli…și cam atât. Fiind luată și prin surprindere de vestea plecării, nu am avut mult timp la dispoziție să ma documentez corespunzător, să îmi formez o impresie, să știu ce mă așteaptă.

Până la urmă a fost cel mai bine așa, nu pot să îmi exprim surprinderea cu care am explorat peisajul, munții, lacurile, fiordurile. Totul părea desprins din vederile pe care le vedem prin magazinele cu suveniruri sau pe internet (imagini care normal că presupunem  că ar fi fost prelucrate și nu ar fi reale…). De îndată ce am trecut granița dintre Suedia și Norvegia, toată configurația reliefului s-a schimbat, chiar îți dădeai seama că ai trecut în altă dimensiune, că aici totul se desfășoară conform altor reguli, că altul este pulsul. E greu de descris în cuvinte, însă părerea mea este că doar trăită… această experiență prinde contur.

Destinația excursiei a fost orașul Bodø , din regiunea Salten, Norland county, localizat în apropierea cercului polar. Drumul a fost minunat, deși s-a condus continuu, nu am resimțit deloc oboseală, cred că entuziasmul ajunsese la cote maxime.

Primul pitstop a fost la Cercul Polar, un loc pe cât de interesant ca relief și configurație, pe atât de apăsător din punct de vedere al presiunii atmosferice. Cum am coborât din mașină am simțit o mare presiune și căpățâna mai că îmi exploda. M-am simțit tare amețită, parcă pluteam, toate îmi sugerau că mă aflu într-un loc special.

Era un drum

era un drum…

iar drumul se intortochea

din ce in ce mai tare.

Era un drum

ce ratacea pe oricine

se incumeta sa il strabata.

Era un drum

pe care nu l-am luat,

iar un altul

pe care l-am alterat!

Fresh from the oven – Cumpărături ca la carte

Pentru a-ți putea procura hrană, ai nevoie de abilități deosebite, nu e atât de simplu pe cât v-ați imaginat. În primul rând ai nevoie de cap, apoi de coordonare și nu în ultimul rând…de bani!!!

Fata cu capul în traistă- adică eu, s-a apucat de ieri de o cură de detoxifiere cu struguri, în ton cu primăvara de afară. Se zice că primăvara e momentul oportun pentru astfel de inițiative, deoarece îți purifici organismul, elimini efectele anotimpului rece și îl pregătești pentru sezoanele următoare. Simplu, nu? Așa că fata s-a înarmat cu ambiție și determinare, doar că a uitat să își ducă struguri la birou, dar s-a gândit că nu e nici o tragedie, ori stă mai puțin, ori își caută struguri.

Când de apuci de o astfel de cură trebuie să ții cont de niște aspecte care nu trebuie deloc neglijate:

  • nu a atât de ușor de ținut pe cât pare
  • ai migrene serioase care nu trec cu un simplu nurofen
  • te simți amețit și plutitor, ca după câteva pahare de vin, doar că îți lipsește supraevaluarea și impresia că le poți face pe toate
  • oricâtă apă ai bea, tot nu ai senzația de sațietate – și lista ar putea continua.

După ce m-am luptat câteva ore cu foamea, după ce am realizat că nu o pot amăgi bând apă, când deja migrena era instalată ca la ea acasă, m-am hotărât: ma duc la magazin și iau ceva de mâncare, de preferat struguri…

Zis și făcut! Îmi iau haina, poșeta, închid biroul…Hopa, dar mare e amețeala atunci când îți lipsesc resursele și organismul e slăbit! Am bâjbâit pe stradă până la cel mai apropiat magazin, am intrat. Ochii îmi licăreau căutând disperați struguri, dar cum nu i-am găsit, am înșfăcat două banane, un iaurt și ceva de băut. Doar gândul că în scurt timp voi pune ceva în gură, era delirant… Ajung la casă, mă conversez cu vânzătoarea în timp ce îmi bag mâna în poșetă după portmoneu. Caut, caut…nimic!!! Imposibil, nu aveam portmoneul la mine, nuuuuuuuu! Mi se părea incredibilă o asemenea realitate crudă. Unde îmi era capul?!?! Dar mai ales, unde îmi era portmoneul?!?! I-am zâmbit vânzătoarei forțat, i-am cerut scuze că nu pot cumpăra papa și am plecat bombănind.

Pe drum mi-am recăpătat simțul umorului și m-am gândit: de ce ai nevoie pentru a face niște cumpăraturi ca la carte?

Simplu: îți pui coada-ntre picioare și pofta-n cui…

E criza, dom’le, e criză! :)

P.S. Nu pot să uit fața vânzătoarei în momentul în care am anunțat-o că nu am bani la mine. Cred  că îi venea să mă muște de nas:)

when…

when there is no light at the end of the tunel,

when spring refuses to land over Romania … or Cluj,

a glass of wine can bring peace and rest to a restless mind…

When you sip slowly, all the answers come through your mind:

After a glass of wine things will get better!

You will be sleepy enough to catch butterflies in wonderland…

Guess who is back???:)

Și pentru ca mi-a luat câteva luni (aproape două) să mă dezmeticesc și să revin din sferele înalte pe Pământ, here I am…

Vaiiii, ce bine e acasă, pe blogul meu. Frumos sentiment! Emoționant…E ca și cum te întorci în țară după o lungă pribegire prin străinătățuri și știi că ai ce să povestești celor dragi, dar mai ales ști că ei te ascultă și te înțeleg. Toată treaba asta e ca un wake up call, simt cum îmi intru iar în piele-mi, cum parcă-parcă mă regăsesc și mi-e mai clar ce am de facut în viitorul apropiat.

Ce am facut între timp? Mi-am facut nervi:) asta ar putea fi un răspun bun, demn de dat celor curioși. Dar pentru cei și mai curioși aș putea adăuga că mi-am început anul în pat, am zăcut zece zile în casă datorită unei amigdalite pultacee (puroi pe amigdale) cumplite, care m-a țintuit locului și m-a secat de toată energia pe care o acumulasem în timpul vacanței de iarnă. Pfffffff, după zece zile în care m-am hrănit doar cu ceai, supă și chestii fierte (cum un necaz nu vine niciodată singur, m-am pricopsit și cu o gingivită și alte complicați îndrudite cu aceasta). Normal că nu eram complet refăcută în momentul în care am scos capul din casă și m-am aventurat să mă duc la birou…dar era important să mă apuc cât mai repede cu putință de cele două disertații pe care aveam să le susțin în ianuarie. E de prisos să adaug că mi-am semnat singură sentința la chin și stres, am stat imobilizată în fața calculatorului cu săptămânile, m-am hrănit doar cu pâine prăjită și alte variațiuni pe aceeași temă (lipsa timpului s-a resimțit prin faptul că nu aveam când să fac cumpărături).

Cele două disertații le-am avut la un interval de patru zile, deci așa cum am zis mai sus, cu riscul de a mă repeta, a fost chin și stres, dar în final a meritat! Am scăpat de două cărămizi de pe cap, acum am rămas doar cu carămidoaia doctorală:)), mama tuturor cărămizilor… Greu… Și am mai rămas cu o stare acută de oboseală și o lipsă de vitamine și minerale pe care mă chinui să o suplinesc îndopându-ma cu de toate.

E greu să ajungi să recunoști cât de repede trece timpul, fără acordul tău, uneori doar spre propria disperare…și au trecut două luni fără a conștientiza. La final de februarie, în frumoasa zi de Dragobete vă doresc să fiți iubiți și apreciați, pentru că oricât de important ar fi planul profesional, fără o fărâmă de corason, nu avem nimic (vă spune asta un doctorand usamv-ist neplătit, victimă a sistemului  http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=35392 )

Să fiți iubiți!

…iar la final o melodie care mereu m-a determinat să merg mai departe, no matter what!!!

în fugă

prea ocupată pentru a mai reuși să scriu ceva,

dar mai ales…prea stresată pentru a fi coerentă!

Revin în forță din 23, dornică de a fabula în continuare!

O iarnă tomnatică pentru toată lumea

In loc de noapte buna

O data cu ziua de azi a venit toamna, nici mai repede, nici mai tarziu! S-a instalat acum, brusc… si isi va face simtita prezenta prin semnele-i binecunoscute: sentimentalisme, precipitatii interioare si exterioare, temperaturi scazute, respiratii intretaiate de nostalgii etc.

Vreau sa cred ca programul nu mi se va schimba, ca voi putea face ce am facut ca si pana acum, ca nu voi cadea prea des in visare. Si daaaa, vreau sa ma duc in continuare la role, sa gonesc cu viteza, ca si cum as fi in competitie cu mine insami, sa-mi simt vantul fluturandu-mi pletele, iar picioarele incordate preluand denivelarile terenului.

Asta daca nu va ploua…..

Iar daca ploua, vom asculta impreuna

si vom adormi amorezati de armonia sunetelor.

Night!

…pentru Tiberii:)

Într-una din zile, în timp ce îmi sorceam creierii cu niște referate pentru unul din mastere, vine mama acasă foarte drăguță și îmi înmânează o…..CIOCOLATĂ!!!!!!

Ce bine prinde cioco în astfel de momente intense, dar mai ales ce bine prinde o ciocolată mai specială decât altele:).

Enjoy!!!:)

tibi, symply amazing!

tibi, symply amazing!

Post-uri scurte

De ce?

Din lipsa de timp…

Uneori trebuie sa recunosc ca si din lipsa de inspiratie; am uitat sa ma desprind de ceea ce ma tine la sol; am uitat cum e sa imi imaginez ca nu am nimic pe suflet si sunt libera.

De ce?

Din lipsa de perspective.

Cum sa imi revin?

Taking one step at time! Next: sustinerea primului referat…Then: mai vedem:)

« Articole mai vechi

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.